ASOCIATIA OKINAWA GOJU-RYU KARATE-DO
DIN REPUBLICA MOLDOVA
Istoria Goju-ryu Karate-do din Okinawa

Goju-ryu este una dintre artele marţiale tradiţionale, care îşi trage rădăcinile de la sistemele antice ale mănăstirii Shaolin-ul de sud. În procesul propagării stilului în lumea-ntreagă au fost fondate mai multe asociaţii diverse, care aveau la baza denumirii termenul “Goju-ryu”. Fără vreo pretenţie la drepturile juridice ale acestor organizaţii, se simte nevoia unei explicaţii asupra stării de lucruri. În acest scop vom apela la istoria dezvoltării Goju-ryu şi karate în general. Un motiv complementar este faptul că karate a adunat în jurul său multe legende şi zvonuri, care în cele mai dese cazuri nu corespund realităţii.

OkinawaMai întâi de toate, analogia “karate-Japonia” nu este totalmente justă, deoarece încă la începutul secolului 20 karate nu numai că nu era practicat în Japonia dar şi de existenţa sa nu se ştia nimic. Patria karate-ului este Okinawa, o insulă mică, situată în vecinătatea provinciei Fujian. Arta Okinawa-Te (stil “mâna okinawa”) s-a format în secolele 12-13 prin îmbinarea metodelor locale de luptă corp la corp şi a sistemelor antice de luptă, care au fost împrumutate de marinarii din Okinawa, care întreţineau relaţii strânse cu India. O trăsătura caracteristică a sistemelor indiene de luptă a fost aplicarea cu preponderenţă a pumnului, în timp ce în China se dădea preferinţă palmei deschise.

Mai apoi, datorită apropierii nemijlocite şi a unui nivel superior de dezvoltare, sistemele chineze au exercitat o influenţă imensă asupra tuturor stilurilor de luptă din Okinawa. Practic, oricare din stilurile existente la ora actuală a fost adus din China şi asimilat cu sistemul autohton “Te”. Insulîntotdeauna a fost populată de un număr mare de emigranţi chinezi, mulţi dintre care erau maeştri kempo. Însă, doar unele sisteme au cunoscut o evoluţie în Okinawa.

www.goju-ryu.mdAici viaţa este strâns legată de mare, iar ieşirea în larg a fost întotdeauna însoţită de pericol pentru viaţă. Chiar daca forţa naturii prezintă un pericol mai mic decât piraţii sau corăbiile altor ţări. În legătură cu această abilitatea de a lupta într-un spaţiu restrâns era de importanţă vitală şi, astfel, se dădea preferinţă sistemelor care practicau lupta cu adversarul la distanţe mici.

Imboldul esenţial pentru dezvoltarea karate-ului din Okinawa a fost dat de regele Sei Sho Shin, care în secolul 15 a interzis categoric purtarea armelor. Majoritatea maeştrilor considera Decretul său drept o hotărâre foarte înţeleptă, deoarece anume după emiterea acestuia, karate a fost ridicat la nivelul binemeritat. Literatura contemporana atribuie rolul decisiv în dezvoltarea artelor marţiale din Okinawa agricultorilor, ceea ce, în principiu, este greşit. Sursele principale de venit ale agricultorilor au fost cultivarea orezului şi pescuitul, iar aceste lucrări necesitau un volum mare de muncă –în jur de 10-12 ore de muncă continuă.

www.goju-ryu.mdDupă o zi de muncă istovitoare nu mai aveau nici puteri şi nici timp pentru a deprinde iscusinţa luptei cu mâinile goale. În acelaşi timp, pentru a pătrunde în esenţa unui sistem de luptă foarte dificil este nevoie de un nivel de iniţiere. Anume atunci agricultorii au adaptat diferite ustensile pe care le aveau la îndemână. Aşa a apărut Kobu-do – arta armelor netradiţionale, sau aşa cum este numit astăzi în Okinawa - karate rustic. Sistemul tehnicilor de luptă includea, alături de prăjina tradiţională, obiecte cum ar fi: kama (secera), tonfa (unealtă folosita la măcinatul orezului), sai (tridentul), nunceaku, ke (vâsla), şi altele.

Apropo, în Okinawa vestita arma nunceaku stă pe ultimul loc după eficacitate. Ea mai este numită şi arma unei singure lovituri, în plus, îndemânarea principală constă în a trage la repezeală nunceaku din sân sau mânică şi, fără a se opri din mişcare, să se lovească ţinta. Astfel, agricultorii au reuşit sa întemeieze un sistem eficient de autoapărare în Okinawa, la bazele căruia a stat principiul: “cea mai bună armă este cea care se află cel mai aproape de tine”. În acelaşi timp, arta Te era practicată preponderent de cei de viţă nobilă. Oricine ia în mână un băţ sau piatră poate ucide un om dacă vrea. Pentru a transforma mâna într-o armă, e necesar timp şi eforturi mari. În afară de aceasta, e greu de imaginat un nobil care exersează cu vâsla sau nunceaku (ustensila folosită la treieratul orezului). O îndelungată perioadă de timp Regatul Okinawa s-a aflat www.goju-ryu.mdsub protectoratul Chinei, şi, după cum a fost menţionat mai sus, toate stilurile apărute pe insulă îşi au rădăcinile anume acolo. Goju-ryu nu este o excepţie. În 1875 tânărul maestru Okinawa Te Kanryo Higaonna a plecat spre China unde şi-a făcut ucenicia la maestrul Ryu Ryuko timp de 15 ani. Ryu Ryuko a fost un om de statură înaltă şi corpolent.

Datorită antrenamentelor constante a fost înzestrat cu o putere fizica extraordinară, fapt despre care ne mărturiseşte o întâmplare. Într-o zi, fiind deja în etate, maestrul se ocupa de confecţionarea unei prăjini din bambus. Pe neaşteptate, un tânăr a dat buzna în casa şi l-a provocat pe maestru la luptă. Cu scopul de a-şi demonstra puterea, el a luat băţul de bambus şi l-a rupt. Ryu Ryuko, care pe atunci avea 70 de ani, a ridicat liniştit o bucată de bambus şi trăgându-l în direcţii opuse, l-a rupt. După o astfel de demonstraţie a puterii tânărul aventurier a dispărut ca din senin.

Familia Ryu Ryuko era de viţă nobilă, însă datorită participării lor la organizarea unor comploturi şi revolte, se ascundea după masca oamenilor de rând. Oamenii neiniţiaţi, numeau stilul păstrat cu sfinţenie în familie - arta de luptă cu mâna goală şi doar cei aleşi ştiau adevăratul nume – “Pumnul cocostârcului alb”. Şcoala dată a fost fondată în secolul 16 de fiica unui călugăr Shaolin Wan Gzenyidun. Wan Chjendun a fost un maestru vestit în China şi practica şcoala stilului “tigrului”. Fiind mereu un apărător al dreptăţii, maestrul a fost mortal rănit într-una din lupte. După moartea tatălui, fiica Wang Tzyany a continuat exersările de sine stătător.

www.goju-ryu.mdAntrenamentele asidue pe care le făcea Wang Tzyany au dus la mărirea greutăţii, în schimb după forţă ea întrecea pe mulţi bărbaţi. Măiestria ei a atins nivelul la care, cu o lovitură eferenta a dosului palmei ea sfărma piatra aruncată în sus.

În scurt timp vestea femeii-maestru a răsunat în toată China. Majoritatea maeştrilor în arte marţiale au fost tentaţi să încerce tăria stilului. Unul din ei, Go Myin, a venit în provincia Fujian doar sa facă cunoştinţa cu şcoala nouă, deoarece nu considera o femeie un adversar de temut. Însă după ce au fost demonstrate exerciţiile formale, el a chemat pe Wang Tzyany la luptă, care s-a încheiat în scurt timp cu un final de neaşteptat pentru Go Myin. Wang Tzyany i-a frânt adversarului femurul. Lăsându-l sa stea la ea, femeia-maestru a făcut din fostul adversar elev. Acesta a devenit a doua persoană care a practicat “cocostârcul”. Al treilea a fost fiul lui Go Myin – Go Lee, cel carîn rezultatul multelor şi istovitoarelor antrenamente a fost numit păstrător al tradiţiilor, iar mai apoi l-a dezvoltat şi l-a transmis învăţăceilor săi.

© 2009-2012 Okinawan Goju-ryu Karate-do Association of Moldova. All rights reserved.